După mai bine de o lună de teste, în 16 martie 2010 are loc lansarea oficială a Ziarului Deschis.

Ziarul Deschis este un proiect independent care caută, educă şi promovează autori amatori, pasionaţi de jurnalismul de opinie. Este un mijloc de afirmare pentru toţi românii cu viziuni, cu opinii şi cu teorii interesante.

Pentru a scrie la Ziarul Deschis (ZD) nu este nevoie de studii de specialitate sau de experienţă în domeniu. Odată înscrişi, jurnaliştii amatori ai publicaţiei au responsabilitatea de a contribui cu cel puţin două articole pe lună, cu subiecte la libera lor alegere. Condiţia de bază este ca articolele să fie scrise în genurile publicistice de opinie, pentru ca proiectul să-şi poată respecta promisiunea de „ziar care gândeşte”.

Autorii ZD beneficiază de sprijinul unui redactor şef cu mare experienţă în domeniu.„Discutăm cu fiecare autor în parte, încercând să-i ajutăm să scrie tot mai bine şi să-i provocăm să fie tot mai curajoşi în subiectele pe care le aleg”, spune Nadia Dincovici, redactorul şef al noii publicaţii.
Ştefan Teişanu, iniţiatorul ZD, despre acest proiect: „Ziarul Deschis a fost primit cu un mare val de simpatie din partea tuturor celor care au auzit de această iniţiativă. Lumea aşteaptă multe de la noi şi suntem siguri că le vom da ceea chiar mai mult decât atât, pentru că avem încredere că există mulţi tineri valoroşi în România, capabili să contribuie, prin ceea ce scriu, la ridicarea noastră din platitudinea care a cuprins internetul în România.”

Ziarul îi recompensează pe cei mai apreciaţi jurnalişti ai săi cu premii variate, inclusiv cu intermedierea apariţiei articolelor lor în presa centrală şi regională. Alte premii sunt puse la bătaie şi pentru cititorii publicaţiei, în cadrul concursurilor găzduite de www.ziaruldeschis.ro şi de partenerii săi.

Doua lucruri care mi-au ramas in cap dupa weekend-ul acesta.....gara din Targu-Mures si persoanele care se agita pentru orice nimic. Incepem cu gara ca e mai frumos.....


Am fost vineri in gara din Targu-Mures...nu am mai trecut prin gara cam de prin 2008...deci doi ani....am ramas masca cand am vazut cum arata gara...

Stiu ca se spune sa nu judecam o carte dupa coperta....dar nici sa nu judecam un oras dupa cum arata gara lui......Gara din Targu-Mures e nashhhh pa.....aurolacii se plimba pe acolo...ca niste albine primavara....e cald in gara ii inteleg....prostituate se gasesc si in gara....totul arata ca intr-un film de razboi...scaune rupte...geamuri sparte....

Probabil prin toata tara e asa....dar chiar am ramas surprins cand am vazut in ce hal e gara....probabil daca as fi un turist sau ceva....si as face cativa pasi in gara....m-as urca cu viteza lumini in trenul din care tocmai am coborat si as pleca departe........

Cam atat despre gara...in caz ca ajungeti in gara din Targu-Mures inchideti ochii pana iesiti de acolo...

Stres.....ma enerveaza la culme persoanele care se streseaza si se agita pentru orice lucru oricat de mic ar fi el...si fac o tragedie din orice fleac....

Din pacate sau din fericire nu stiu inca viata a vrut sa ma invete ca nu trebuie sa ma stresez pentru orice fleac....si a cam reusit lucru asta.... doar lucrurile cu adevarat importante merita asta...

Cred cu sinceritate ca oamenii cu o experienta de viata mai neplacuta/rea sau cum vrei voi sa ii ziceti ajung deseori mai departe decat restul...si vad lucrurile diferit fara de alte persoane.

E ciudat sa vezi cum persoane care duc o viata normala si cat de cat frumoasa ajung sa clacheze, sa cedeze la primul obstacol...si orice lucru mai greu de facut sau mai complicat este pentru ei imposibil.

Streseaza-te pentru lucrurile cu adevarat importante si pe care poti sa le controlezi intr-un fel sau altul....

O saptamana cat mai putin stresanta pentru toata lumea....

Liniste totala...sala asteapta inceputul....melodia este cunoscuta...dar totusi creierul isi da seama prea tarziu despre ce este vorba si nimica nu mai poate sa intervina:

Inima incepe sa bata cu putere...piciorul parca e actionat mecanic incepe sa bata ritmul cunoscut.... tot corpul se relaxeaza.....lumea in jurul meu dispare....sunt doar eu si muzica.....absolut nimica nu imi trece prin cap timp de 3 minute....3 minute de magie pura...corpul imi este paralizat...ochii sunt fixati pe micutul batranel plin de energie....

Incep sa realizez ca sfarsitul e aproape....imi vine sa urlu bis bis bis!!....din fericire imi aduc aminte unde ma aflu..... cateva secunde de liniste totala....aplauzele invadeaza toata sala....5-6 minute de aplauze pentru 3 minute de magie pura.

Este randul publicului sa isi faca numarul de magie....aplauze peste aplauze....palme incep sa devina rosi......dar nimica nu poate sa opreasca acest moment.




Astept cu mare drag manele despre incalzirea globala, torturarea animalelor , situatia din Africa si alte subiecte la moda.....


Ca un jupan.....

Prima conferinta AIESEC pe anul 2010 a fost SprinCo... o conferinta de pregatire toate cele...nu intru in prea multe detalii ca devine plictisitor....

Am plecat de acasa cu gandul ca o sa reusesc sa cunosc o mare parte din oamenii cu care voi lucra/colabora in urmatorul an.....dar logic socoteala de acasa...nu se potriveste cu socoteala de la conferinta....

Lucrul cel mai ciudat este faptul ca am descoperit inca cateva lucruri la mine...si la ce trebuie sa fac in continuare....

1. Oamenii in AIESEC intra si ies....fiecare generatie e diferita....si trebuie sa incep sa ma adaptez cat mai repede....un lucru destul de dificil pentru mine avand in vedere...ca ma obisnuiesc destul de greu cu unele persoane... si asta conteaza mult pentru mine sa reusesc sa ma inteleg cu persoana X/Y inainte sa lucrez cu ea.

2. Anul acesta si o mare parte din anul viitor o sa fie probabil uni din cei mai importanti ani pentru mine.... inca odata mi-am dat seama ca o sa fie un an in care trebuie sa imi depasesc limitele, sa fac lucruri care pana acuma erau SF si cel mai important un an in care sa cresc si sa ii "cresc" si pe alti.

3. Cel mai important lucru cu care am ramas dupa aceste zile este ca am nevoie de alte standarde... avand in vedere ca vedere ca acest an o sa fie un an critic pentru mine....trebuie sa imi stabilesc noi standarde...atat pe partea de ce vreau eu sa fac si ce pot sa ofer...dar si pe partea de oamenii: modele, persoane pe care le apreciez si respect, oamenii de la care sa cer sfaturi si sa ma pot baza pe ei....totul trebuie sa fie la un alt nivel anul acesta.

4. Curaj gaina ca te tai....mai mult ca sigur cuvintele pe care o sa le am in cap cam tot anul asta.... pentru ca unul dintre lucruri de care o sa am mare nevoie o sa fie curajul: sa fac anumite lucruri, sau sa nu le fac, sa spun/sau sa nu spun....

5. Am mai ramas si cu filmuletul asta in cap:

Despre mine

Fotografia mea
Sometimes I pretend to be normal. But it gets boring. So I go back to being me :)

My to do list :

  • Watch Ronnie O'Sullivan playing snooker live
  • A walk trough Hyde Park
  • Go to a U2 concert
  • Visit Arlington
  • Visit UK
  • Play snooker
  • See one Wimbledon final live
  • Visit Tibet
  • Visit Africa
  • Have a husky
  • Learn how to play the piano
  • Learn how to play the guitar
  • Visit Auschwitz
  • Horse riding

Citesc cu placere:

Persoane interesate